Discordia#4: AUSTERITATE
Austeritate, austeritate și austeritate
Suntem o țară socialistă condusă de neoliberali și ne întrebăm de ce suntem nefericiți…
Sondajul realizat de INSCOP Research arată că 55.8% dintre români apreciază că regimul comunist a însemnat mai degrabă un lucru bun pentru România.
„Cred că și-a dorit foarte mult să introducă stilul din business. Noi avem, de obicei, obiective clar stabilite, definite, se cheamă SMART, ele sunt ușor de urmărit. Dar trebuie să fii atent, să mai dai cu biciul, să mai penalizezi acolo unde lucrurile nu se întâmplă. Deci încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”
Toate generațiile sunt de sacrificiu într-un sistem care pune profitul mai presus de viețile noastre.
Austeritatea este un instrument de control. Nu este singura soluție. La fel cum economia nu este o știință, ci este politică. Depinde pe cine vrei să favorizezi. Pentru Bolojan și Anastasiu & co doar capitalul contează. Și patronii. Restul suntem dispensabili. Nu contează că fără oameni nu ai cum să faci profit, fără stat nu ai cum să îl distribui, fără oamenii din sectorul public ai un stat incapacitat.
Ne-au învățat că trebuie să ne mulțumim cu puțin. Dar poate tocmai frica lor de bunăstare colectivă ne arată că suntem pe cale să ne trezim.
Ce este austeritatea
Austeritatea pare, la prima vedere, un gest responsabil: guvernele „strâng cureaua” ca să-și corecteze excesele. Însă, acest discurs este doar o perdea de fum. În ciuda aparenței sale de măsură economică „rațională” și inevitabilă în fața unui deficit bugetar, austeritatea nu este niciodată o soluție neutră sau tehnică. Este o alegere profund ideologică, menită să conserve ordinea socială existentă și să disciplineze clasele muncitoare. Prin tăieri bugetare, privatizări și „reforme structurale”, austeritatea lovește sistematic în cei mai vulnerabili: muncitorii, precarii, noi toți, cei dependenți de serviciile publice. În numele stabilității fiscale, sunt menținute și întărite ierarhiile economice pe spatele celor care o duc cel mai greu.
“Eu am spus că, și asta știam de la oameni din interiorul sistemului bugetar, avem cam așa, o treime sunt oameni extraordinari și care își fac treaba foarte bine, o treime sunt oameni care poate își fac treaba, dar sunt demoralizați, demotivați și, mă rog, în ghilimele, cam trebuie să stai cu biciul după ei ca să facă treabă bună și o treime...sunt aceia care sunt aduși pe pile, pe relații, care sunt absolut incompetenți, toate sinecurile politice și așa mai departe.”
“Deci aici discutăm probabil de câteva zeci de mii de oameni care... din punctul meu de vedere, trebuie să plece pentru că sunt incompetenți și sunt aduși în acest sistem bugetar pe pile și relații.”
Austeritatea nu salvează economii. Salvează privilegii. Ordinea capitalului începe cu tăieri de la muncitori și muncitoare.
Ce citim sau ascultăm în austeritate
Așa cum ne arată și materialele recomandate de Mădălina Muscă, în austeritate bugetele nu suferă, oamenii da, iar când austeritatea bate la ușă, fascismul nu e departe.
Clara E. Mattei – The Capital Order: How Economists Invented Austerity and Paved the Way to Fascism (2022)
Clarei Mattei demontează mitul austerității ca soluție neutră la criza bugetară, arătând că este, de fapt, un instrument de control social și de restabilire a ordinii capitaliste în momente de instabilitate. Mattei argumentează că fascismul nu a fost o ruptură, ci o continuare coerentă a politicii economice de austeritate.
Cartea poate fi găsită prin arhivele Annei 😉 dar dacă vrei o variantă mai scurtă în care Clara Mattei îți povestește direct despre cercetarea ei, poți asculta aici :
David Harvey – Anti-Capitalist Chronicles: The Politics of Austerity of the 70s & 80s
Într-un episod din seria Anti-Capitalist Chronicles (recomand maxim toată seria), David Harvey se uită la rădăcinile istorice ale neoliberalismului, arătând cum criza economică a anilor ’70 a oferit un pretext ideal pentru un atac sistematic asupra clasei muncitoare. După o perioadă de investiții publice masive în anii ’60, guvernele au virat brusc către austeritate agresivă, nu pentru a „salva economia”, ci pentru a restabili dominația capitalului.
Harvey arată cum lideri politici precum Reagan și Thatcher au transformat deliberat această criză într-un moment de reconsolidare a puterii elitelor economice, prezentând sindicatele și salariile mari drept obstacole în calea „relansării”. Austeritatea, în acest context, devine un mecanism de redistribuire a puterii în sus, nu o soluție la dezechilibrele bugetare.
Episodul îl puteți găsi aici:
Mark Blyth– Austerity: The History of a Dangerous Idea (2013) și două podcasturi cu el (The Dig și Past, Present, Future)
Mark Blyth, politolog și economist politic, arată că povestea frumos ambalată cu „strânsul curelei” și „reducerea exceselor” ascunde o realitate cinică: austeritatea este o idee periculoasă, aplicată de sus în jos, care transferă costurile crizelor financiare de la sectorul bancar către clasa muncitoare. Blyth urmărește genealogia ideologică a austerității – de la economiștii clasici la fundamentaliștii fiscali contemporani – și documentează empiric eșecul său sistematic în Europa și în Statele Unite după 2008. El demontează mitul că statele sunt „ca niște gospodării” care trebuie să-și echilibreze bugetul. Cartea e un tur de forță interdisciplinar. Combină economie politică, istorie intelectuală și critică ideologică. Este, în același timp, un apel clar: austeritatea nu e soluția, e parte din problemă.
Vezi detalii despre episoadele recomandate aici.
Și mai multe recomandări, în numărul nostru de data trecută:
Pentru a susține ceea ce facem, dacă vreți și vă permiteți, puteți dona aici. Momentan am primit donații 0 cafeluțe :(
“Știm că nu e plăcut să-ți pierzi jobul, dar țara asta are atât de multă treabă de făcut. Numai cine nu dorește, nu muncește, în România.”
Pe unde mai umblăm în vremea austerității
La sfârșitul lunii iunie, Elena Trifan a fost la concertul Fontaines D.C. în Atena:
Abia când am auzit măsurile de austeritate anunțate de Bolojan mi s-a părut atât de tristă și poetică această întâlnire între o trupă irlandeză, un public grecesc și cineva din România. Pentru cine nu e familiar cu ei, Fontaines D.C. sunt o trupă din Dublin ajunsă deja la al treilea album și cu o nominalizare la Grammy, care, alături de Shame, Idles sau Sleaford Mods, aduce post-punkul în 2025. Și pare că le reușește: albumul Romance le-a adus un succes considerabil, cu concerte din ce în ce mai mari și statut de cap de afiș la festivaluri europene.
Muzica lor propune versuri critice față de imaginea romanțată a Irlandei: o țară idilică și plină de puburi colorate, dar care ascunde un trecut colonial dureros, traume nerezolvate și o cultură toxică a consumului de alcool. Melodia I Love You este un poem dureros despre această relație complicată cu locul din care provii: If I must have a future, I want it with you (...) But this island’s run by sharks with children’s bones stuck in their jaws. O reflecție necesară într-o vreme în care apartenența e tot mai des confiscată de naționalism, bazat pe „vibes” și clișee goale, în loc să fie o critică socială reală, capabilă să aducă bunăstare și solidaritate.
Citește intergral pe www.cedrepturiam.ro materialul scris de Elena: Romance în ruine: despre austeritate, muzică și solidaritate pierdută.
„Noi importăm şi un alt tip de cultură în turism. Oamenii din Asia, de exemplu, sunt născuţi ca să servească, între ghilimele. Pentru ei, a servi reprezintă o mare onoare. Ceea ce la noi nu prea este.”
În weekendul 11-13 iulie, Mădălina Toșa și Miruna Barbuș au fost la European Left Summer University în Paris pentru a urmări o serie de conferințe, organizată de Party of the European Left și transform!europe.
Tema propusă de ei a fost ”Peace, planet, people: our common struggle.” și panelele la care am ales să asistăm au abordat subiecte precum dezarmarea, austeritatea, drepturile muncitorilor și locuirea.
Într-o singură frază, am reținut că imperativul de a da bani pe mașinării de ucis și nu pe condiții mai bune de viață pentru totx este propagandă și nu e adevărul absolut. Cex care credem cu adevărat în construcție și blândețe putem gândi și crea lumi alternative.
Mențiune: Chiar dacă astfel de întâlniri sunt necesare pentru a schimba și crea cunoștințe noi, este trist că ele nu sunt deschise unui public divers. Din moment ce organizarea nu acoperea niciun cost, a fost un privilegiu ca noi să putem ajunge acolo. Mai mult, deși se voia a fi un forum „european”, țările mai bogate din Vest, precum Franța și Germania au fost suprareprezentate atât ca participanți, cât și ca seminariști (din România a participat ca vorbitoare Enikő Vincze). În discuția despre militarism, socialistele și socialiștii din Europa de Est pot aduce contribuții esențiale, venind din regiunea de tampon a imperialismelor rusesc și american.
Cu ce-am rămas noi după 3 zile de discuții și modele promițătoare: puterea noastră ca oameni și comunități stă în capacitatea de a construi și de a ne opune distrugerii. Nimeni din cei care încurajează agresiunea de orice fel nu va fi în avanpost și nicio armă nu e fabricată pentru a făuri ceva cu care să ne mândrim. Merităm societăți cu adevărat democratice, în care să dezvoltăm grija, autonomia corporală și cooperarea, iar bugetele să se „taie” numai în beneficiul nostru.
În încheiere, vă urăm multă sănătate publică tuturor!
Notă: Citatele intercalate în acest material îi aparțin lui Dragoș Anastasiu, patron.
Acest număr este realizat în cadrul proiectului Munca în imaginarul socio-cultural - deconstrucții discursive, proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
a patra dar nu ma pot loga pe contul meu
Second 🥈